N-am

e atâta de spus și atât de ușor de înțeles:
nu mai am.
o mie de vorbe și râsul și plânsul de-a valma
înghițeam
când stăteam, doi tăcuți, și priveam la tv.

de unde să-ți dau dacă n-am nici cuvinte
în gât și nici gânduri în minte?

de unde să scot, scamatorul de mine, din burtă
și fluturi și lacrimi și tot ce îmi mai ceri?
ești mută și-s mut și n-avem.

o vorbă de-mi iei e a ta.
două vorbe de-ți dau mi te-am dat.

nu două, ci trei și o mie de ori câte nouă
cuvinte înseamnă că am luat eu din mine
și-am dat!

și tot dând câte două și o mie și nouă
eu puțin am murit,
că ce am dat nu mai sunt.

tot ce a fost s-a mai spus și deja s-a rostit
iar fluturi, de-au fost, tot vorbind au murit.

nu mai am nici cuvinte, nici fluturi,
iar din mine puțin, doar puțin mai trăiește.
restul s-a dus,
a plecat și a murit cu fiecare vorbă ce-am spus.

de unde să-ți dau, dacă n-am?
eu tac să trăiesc,
de-aș vorbi aș muri
lângă tine,
înțelegi?