Metamorfoză

Mi-am dat seama că sunt un urs.

Cu tabieturile mele stricte, cu lenea aparentă, cu o nestăvilită poftă de mâncare ce ilustrează grija supraviețuirii: are să vie iarna.

O anxietate normală la urși, teama gospodărească a celor conștienți că după orice anotimp cald vine invariabil vremea înghețului.

Surprinderea în fața roții ce învârte moartea și apoi nașterea le este străină urșilor.

Mi-am dat seama că singurul motiv pentru care am gheare lungi e să te pot scoate din nisipurile mișcătoare și să te învăț ce înseamnă roata.

Azi e bine, hai să mâncăm zmeură.

Tu spui că nimeni nu va ști ce va fi mâine, eu îți zic că are să fie frig și în jurul nostru totul, aproape totul va muri.

Apoi, ieșiți din bârlog, poate vom mai prinde încă o vară.

Acestea sunt lucruri știute.

Cunoașterea lor se petrece agale, în vreme ce sinele devine un animal taciturn, aparent greoi și ursuz, care evită omul.

Ursul este împăcat și își vede liniștit de treburile lui.