Legendă în tainița hipostilului

doar frânturi doar frânturi
aici e sala șoaptelor negre
aici cuvintele sunt sugrumate încă din gât
iar pe buze ajunge doar duhul lor în chip de abur
greutatea lespezii de calcar pe pieptul țeapăn
craniul meu alb cu coroana de fildeș
degetul chircit îndreaptă spre firidă –
e acolo un grăunte de lumină
în care cei de afară dansează
până mai ieri s-au rugat pentru mine
să ajung în brațele tatălui meu soare
sunt azi încredințați că am izbândit
că aș fi acolo
reunit cu el în măduva spinărilor cerești
sub care cei de afară dansează și beau
pierzându-și mințile în prea multă lumină
toți în afară de o țigancă care striga în mijlocul lor
că sunt aici, că sunt aici,
au bătut-o cu pietre și au alungat-o
ea de departe i-a blestemat
și-a smuls acoperământul
după ce le-a arătat pizda
a aruncat cu cenușă spre cer
zicându-le
înveliți-vă oaselor părinților
cu carnea voastră cu cuvintele voastre
cu lacrimile copiilor voștri.