
Joaca de-a cireșul
Timpul trece hoțește și îmi aleargă înaintea zilelor
mut ca mine și nespălat pe ochi;
astăzi l-am prins,
eram ascuns în cireș pe înserat
și i-am văzut umbra strecurându-se sub crengi.
Din nimic mi-am sădit mai demult o livadă cu cireși
în spatele casei, acolo unde nu credeam că vreodată
timpul o să treacă altfel decât
cu genunchii juliți și ochii obligatoriu spălați dimineața.
În livadă nu mai există dimineți după nopți
și singurul care se mai joacă este timpul
care le-a înnodat an cu an cireșilor crengile unele de altele,
așa cum mie mi-a înnodat dimineața de noapte
și m-a învățat să mă joc de a fi și a nu fi.
Azi nu am fost, poate mâine
sau și mai sigur joi.
Cei din mine au tăcut și nu am observat decât acum,
când mi-am dat seama că nu îmi mai place joaca asta.
Mîine am să mă sui iar în cireș și am să îi spun timpului
că nu mai vreau să fie prietenul meu.