Însemnări de pe banchiză
Cu acest exercițiu reușit începe caietul lui Hrisostom.
Ne aflăm pe o bucată de gheață ce plutește undeva dincolo de cercul polar. Pe gheață se află aproximativ 50 de pinguini, un călugăr îmbrăcat subțire, un caiet, un creion și o chitară. Într-un buzunar al hainei călugărești se mai află și un termos cu ceai.
Este seară, cerul e senin. Valurile se sparg leneșe de marginea banchizei, vântul bate subțire dinspre sud. Pinguinii sunt prietenoși, merg de colo colo sporovăind între ei. E bine, e bine, zice unul. E bine, îi răspunde altul. La răstimpuri, câte un pinguin tace, iar atunci ceilalți înțeleg că nu, nu e bine.
Așa se desfășoară viața pe banchiză, netulburată. Probabil la fel ar fi continuat dacă, nu se știe cum, un călugăr nu ar fi ajuns aici să înțeleagă și să își pună întrebări.
Călugărul e tânăr, să tot aibă patruzeci de ani. Poartă o barbă ce îi acoperă inegal fața lungă și suptă, are ochii pătrunzători și vocea caldă.
Dacă vreunul dintre pinguini ar fi privit vreodată o icoană, ar fi crezut că cel din fața lui este Iisus. Dar cum niciunul nu mai văzuse icoane, s-au adunat cu toții în jurul lui, privindu-l tăcuți și curioși.
Ia te uită la ei cum tac, se gândi surprins călugărul. De ce tăceți, domnule? De ce tăceți, frățiori? Ce, nu e bine?
După care înaintă spre primul dintre ei, își așeză palma pe gâtul gros al păsării și rosti cu voce tare: E bine.
Glasul său produse o oarecare agitație în ceata pinguinilor, care surprinși îi confirmară în cor: E bine, e bine, e bine…
Așa a fost scris primul rând din caiet. Călugărul și-a scos mulțumit creionul și caietul din buzunar și a notat:
Aflat în fața unui suflet nou, atinge-i umerii și spune-i că e bine. Va înțelege cine ești.