Inima împăratului

sfârșitul e aici, în inima zăvorâtă într-un vas de lut
singură, speriată, fără gură să poată țipa,
fără picioare să poată fugi,
fără mâini cărora să le frângă degetele
chircite în palmele ude și reci

sfârșitul e aici, în vasul în care nu există decât frică
sub forma întunecată a neantului
pe care oamenii îl poartă în dânșii neștiutori
și arareori le e dat să îl cunoască

sfârșitul e aici, în tăcere,
unde stelele izbucnesc mute
ce folos că am fost una

poate de aceea, din pricina singurătății am explodat
să devenim pământuri și oameni
să ne amintim,
să ne amintim