Dragoş Şerban în 
Năzuințele mele sunt schimbătoare și vălătucite ca norii de furtună
împrăștiați în cele patru vânturi de fascinația noului;
Când una se împlinește, ridic mândru deasupra capului
un sceptru străveziu și efemer și sunt pentru o clipă
împăratul gol.
Apoi sceptrul se desface în funii șuierate și împăratul
își leapădă straiele, își îmbracă zdrențele
și pornește iarăși la drum, menestrel
năzuind împlinirea – solemnitatea încoronării
peste viitorul devenit prezent
și peste visul devenit existență.