ierihonitul

zece mii de sulițe spre cer din tot atâtea gânduri,
zece mii de sulițe împreunate cât un pumn
care îmi iese din piept și izbește tavanul boltit al lumii
atunci când o simt prea mică
și ierihonitul din mine rânjește
și îmi strigă –
amenință, amenință,
nimic nu e ca dinții scrâșniți,
nimic nu e ca toporul lovit peste scut,
ca ochii roșii izbiți de lumină,
nimeni nu e ca mine între zece mii de sulițe,
eu sunt acum singurul tău gând și cel mai puternic,
sunt cel care te face să alergi în întâmpinarea fiarei,
fii mândru, îmi zice, fii, fii,
dezgolește-ți pieptul și după ce clipești
ridică-ți mâinile deasupra capului și strigă-le
hei ia ho ho, apoi hu!
pentru că tu nu cunoști ce înseamnă aceste cuvinte,
tu nu cunoști ce cunosc eu,
nici măcar cât o fărâmă din praful adunat pe sandalele mele,
strigă și apoi lasă-te dus pe scuturile lor
și abia atunci vei simți ce înseamnă voluptatea
celui ce nu mai are nimic, nici pe sine,
voluptatea lui zero mai presus de unu, mai presus de doi,
legiunile noastre vor umbla din nou pe pământ nestingherite de ziduri
și în față TU vei fi cel care va suna din trâmbiță,
coastele omului vor tremura despicându-se albe și roșii
ca porumbeii în ghearele șoimului,
dar până atunci umblă, ascultă, umple, împinge-te
și învață în fiecare zi câte un cuvânt nou,
să ne înțelegi când dărâmăm zidurile
cu zece mii de sulițe spre cer.

Spieß voran, drauf und dran, setzt auf’s Klosterdach den roten Hahn