Dragoş Şerban în când nu mai ai nimic de spus
că orice ai spune ar fi nisip
intrat în ochii celuilalt de sus,
când simți că s-a pierdut ceva
din tine și ai tăiat din ea
și dragostea și aripa
și ai împins-o din înalt
din cerul unde o urcasei,
când tu ești vinovat și ea nevinovată
și o vezi căzând cu aripa tăiată
și tu rămâi cu mâna însângerată
privind spre norul unde ieri
își scutura steaua din păr o fată,
ascunde-te și taci,
lipește-ți fruntea de copaci
să îți iei liniștea din ei,
să știi ce vrei și ce nu vrei,
să știi ce faci și ce nu faci,
să știi ce ești și ce nu ești
să înveți să crești și să trăiești,
să nu rănești și să iubești.