Faun cu portocale

dacă nu l-aș închide la loc,
mîine s-ar învârti și ar dansa prin oraș,
el, cu mirosul lui de faun liber;
te-ar privi cu ochii negri lipsiți de scântei
și te-ar îmbrățișa ridicîndu-te în aer
așa de sus că poate vei crede că zbori
și ți-ar fi frică să te trezești
ca să nu cazi în gol –
dar nu, până să îți dai seama că e aievea
ai fi așezată pe o stâncă
unde cu fruntea o vei atinge rece pe ea
și cu spatele îl vei simți fierbinte pe el
cu o mână pe încheietura mîinii stîngi
și cealaltă trecută prin părul tău
până când tot ce simți se va aduna în stomac
și vei tremura dinspre burtă înspre piept –
dar nu te va lăsa să tremuri până la capăt
și te vei trezi cu spatele lipit de stânca
înviată și caldă din care au crescut între timp portocali,
apăsată din față pe pubisul tău de plumb (salmunuz),
îmbrățișată din spate de crengi peste umeri și piept

da, vei tremura și vei descoperi cu uimire că saliva ta
are gust de portocale coapte