Drum

Azi. Cafeaua, soarele, cărțile, pașii, tu,
Mirosul, mai ales mirosul de oameni străini
Mirosul de haine păstrate în dulapuri aerisite
Lângă săpunuri vechi, lângă parfumuri bulgărești cumpărate în excursii cu decenii în urmă,
Oameni cu povești mai mult sau mai puțin aceleași – copilării, iubiri, alte copilării,
Apoi apusuri deslușite prin parbrize unele clare, altele prăfuite pe drumurile desfundate.

Azi oamenii, drumul către punctul terminus din subconștientul meu, acolo mi se termină universul tangibil, doar până acolo te pot ține de mână, iubito,
Dacă vom trece podul acela vom fi alții, eu voi fi o altă entitate conștientă
Și mă voi îndrăgosti din nou de tine pentru că indiferent de forma și de timpul meu
Iubirea e singura care mă urmează,
Ea și oamenii din microbuze,
Certitudinea că percepția realităților are gust și miros
Fiecare realitate, fiecare timp al Omului cu propriul parfum și savoarea lui intrinsecă
Fiecare poveste, copilărie, mormânt, fiecare secvență dulceagă
Pe buzele mele precum pubisul tău din diminețile noastre antecafele