Drakkar

suie, ți-am spus.

eu îți întindeam mâna,
tu pășeai curioasă,
suie în barca mea din lemn de tisă
căci ai vrut să ne cunoști pe toți
să ne ai, să faci dragoste cu noi
în vreme ce chipurile ni se schimbă spasmodic
tineri, bătrâni, înțelepți, aroganți, impulsivi,
suie în barca noastră din lemn de tisă
să îl căutăm pe primul și ultimul dintre noi
pe cel ascuns în spatele tuturor celorlalți:

copilul chior cu obraz de granit
sub pânzele albe departe călător
stăpânul hoților, al negustorilor cinstiți
învățătorul de corbi, îmblânzitorul de vorbe
ascultătorul tăcut cu buze prea moi când sărută
cu singurul ochi luminătorul puterii din spatele gândurilor
născocitorul de mări, făuritorul de bărci lungi
cu securea cioplindu-se în chip de trunchi de arțar

suie, ți-am spus, strângându-ți mâna ca pe o cârmă,
deasupra noastră cerul s-a umflat
lemnul din mine a scrâșnit din măsele
am pornit pe mările reci unde drumul e lung
și doar înainte căci înapoi nu există pentru copac decât împrejurul

Þat mælti mín móðir at mér skyldi kaupa fley ok fagrar árar,
mama nostră neîntinsul mi-a spus să îmi iau corabie bună din stejar sănătos –

cântam stând mândru la provă cu tine alături,
lemnul din mine despica valurile, limba mea ție pântecul
cu dreapta țineam cârma, cu stânga îți număram vertebrele
din ele îți creșteau ramuri și frunze pe spate
iar eu prindeam rădăcini în tălpile tale