maci

Dragă Doamne

| | Ce scriu, Poezii

Dragă Doamne,

Află despre mine că sunt bine sănătos, ceea ce vă doresc și Vouă.

Azi e joi, au trecut gunoierii pe stradă, am vrut să îi dau unuia o țigară dar nu aveam la mine. Nu știu dacă poate fi trecută la fapte bune, dar am ținut să reamintesc.

Nu de asta îți scriu, ci ca să îți mulțumesc că m-ai ascultat alaltăieri, când îl durea stomacul pe cineva și eu nu știam ce să îi fac și în vreme ce îi ziceam bea ceaiul ăsta că îți trece sigur (era apă chioară, știam că nu îi trece) ți-am vorbit Ție în gând și te-am rugat inițial să nu îl mai doară, după care mi-am dat seama că e puțin lucru să zic așa și că mai cinstit ar fi să zic ia-i durerea și dă-mi-o mie. Și așa am zis. Și i-a trecut.

E, azi-noapte m-a durut pe mine și tare m-am bucurat, pentru că mi-am dat seama că m-ai ascultat atunci, că Tu ai fost, nu ceaiul ăla apă chioară.

Acum sunt bine.

Eu… cu treabă, după cum știi. Încă te caut, uneori am senzația că te găsesc, alteori te pierd. În orice caz, m-am gândit să îți spun că Te iubesc.

E prozaic să îți scriu așa, doar că ți-am vorbit până acum respectând ritualuri din trei religii și în niciuna nu am găsit așa cuvânt simplu și direct, să îți zic Te iubesc.

În rest, facă-se voia Ta.

Textul face parte din volumul: Regăsire

Dragos Serban

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător.