Despre cai și timp

Calul încremenit pe antebrațul stâng nu știe timpul;
e un contur care demult a fost piatră, apoi foc, apoi podoabă,
înainte de toate gând, înainte de formă idee.
În ieri mi-a căzut o măsea așa cum îmi va cădea în mâine
calul care nu știe timpul,
așa cum îmi voi împrăștia la picioare
măsele și unghii și falange
și un copil își va citi trecutul în ele,
eu îl voi privi atunci și voi râde
dansând la umbra mea.