De cincizeci de bani piure și o mână de mălai

La sfârșitul lunii aprilie, pământul ne oferă o serie de verdețuri ușor de găsit, de identificat și de cules.

Orice margine de pădure mai puțin umblată este în aceste zile populată cu ștevie, urzici, pizda țigăncii, păpădie și asmățui. Mai găsești și leurdă în unele locuri, dar e destul de rară în sălbăticie și i-a cam trecut timpul.

Se culeg urzici tinere, frunze de ștevie (merg și cele mai bătrâne, dar când se spală se scoate nervura principală), frunze tinere de păpădie, vârful lăstarilor înfloriți de pizda țigăncii și asmățui (ăsta poate fi recoltat de la baza solului).

Dacă toate plantele sunt tinere și fragede, se pun direct la fiert în apă clocotită cu un praf de sare. Dacă ștevia a fost mai mare, se poate da un pic la foc mai întâi, pe o plită încinsă sau pe grătar. Se leagă mănunchiuri de frunze și se țin pe foc cinci minute, să se înmoaie, apoi se dau la fiert.

Verdețurile astea fierb la foc domol cam jumătate de oră. Dacă nu avem leurdă, tocăm câțiva căței de usturoi, îi aruncăm și pe ei în oală împreună cu un praf de mălai, să se îngroașe fiertura și să capete consistență.

Se lasă pe foc și se freacă bine, mestecând întruna încă 5-7 minute. Se toarnă în farfurie și deasupra se servește un ou ochi românesc. Ăsta costă 50 de bani. Deasupra se toacă puțin asmățui verde, cu aromă de anason, și câteva floricele roz și dulci de pizda țigăncii.