Cum să fii liber, în doi paşi simpli

Aţi citit vreodată pe vreun blog sau pe vreun site despre libertate? Un articol din ăla care vorbeşte cu sarcasm despre viaţa tinerilor care muncesc mult, câştigă salarii decente dar degeaba? Despre cei care nu sunt liberi, pentru că viaţa lor se împarte între birou şi pat, monotonie spartă la răstimpuri doar de câte o ieşire în club sau două-trei săptămâni de concediu pe an?

Despre ei vreau şi eu să vă vorbesc, dar fără sarcasm, doar cu luciditate.

Mulţi dintre cei care condamnă un astfel de trai condamnă, de fapt, societatea în alcătuirea ei actuală. Prin opoziţie la ea, ei dau exemplul comunităţilor tradiţionale. Mulţi dintre cei care fac asta sunt eco-mistici, aşa i-am numit eu. Ei spun că nu ai nevoie de valori materiale ca să fii liber şi fericit.

Uitaţi-vă în ochii băieţelului masai¹ din dreapta. Credeţi că e fericit? Dar dacă ar avea de ales între lumea lui şi NY? Sau între lumea lui şi Londra? Băieţelul mongol din stânga oare ce visează? Dar dacă ar avea de ales între stepa nesfârşită şi Paris?

Nu e nevoie să răspundeţi, cifrele astea din dreapta² vorbesc singure →

În fiecare an, tot mai mulţi oameni se mută de la sate la oraşe. Peisajul idilic nu înseamnă fericire şi nu poţi să trăieşti făcând fotosinteză, ai nevoie de bunuri pentru că ai nevoi. Începând cu cele primare, sfârşind cu cele suite de Maslow în vârful piramidei.

Ca să ajungi la bunuri, trebuie să munceşti, să furi sau să le ceri. În toate trei cazurile, e mai simplu la oraş. La oraş e mai simplu să munceşti, e mai simplu să furi sau să ceri. Iar răsplata e pe măsură.

Libertatea? E minunată, dar face puţine parale pe stomacul gol.

Nu ştiu dacă puteţi înţelege asta dacă nu aţi făcut vreodată foame, dar foame din aia din categoria pâine cu margarină. Din aia care te face să te gândeşti de două ori înainte să îi tai cotorul morcovului. Cei care îngraşă an de an procentul celor mutaţi de la sat la oraş o cunosc.

Posterul ăsta are şi nu are dreptate. Da, vrea să atragă atenţia asupra celor care îşi pierd raţiunea, asupra gloatei care involuează faţă de momentul 1789, revenind la Vechiul Regim, la statutul de supuşi ai unei regalităţi de această dată de tip corporatist.

Însă, felul în care tratează problema muncii şi a timpului e greşit. Pentru că vorbind sarcastic despre împărţitul ăsta al zilei în trei părţi de câte opt ore induce, viclean, iluzia că s-ar putea şi altfel. Că ai putea să dormi şi să petreci, fără muncă. De ce să te mai duci la muncă? Fii liber!

Despre asta e vorba, nu?! Asta vor să spună cei care concep aceste postere şi scriu articolele sarcastice. Că oamenii ar trebui, în mod echitabil, să muncească puţin, să muncească, dacă se poate, doar ce le place sau deloc. Iar în restul timpului fie să doarmă, fie să se bucure de libertate.

Nu merge aşa. Este o utopie. Întrebaţi-l pe băieţelul masai dacă îi place sângele de vacă sau pe cel mongol dacă nu cumva s-a săturat de atâta carne de ren. Întrebaţi-l pe tatăl lui câte ore stă în şaua calului, în ploaie sau ninsoare, pentru că renii ăia sunt bunurile familiei lui şi trebuie să le le îngrijească şi să le sporească. Pentru că fără aceste bunuri şi fără muncă, viaţa lor se stinge.

Nu există viaţă fără muncă, iar munca e plăcută arareori, spre deosebire de imaginile idilice. Fie că mergi la birou 12 ore pe zi, fie că străbaţi pădurea căutând fructe sau porci mistreţi, nu se poate trăi fără muncă, decât dacă iei de la altul. Munca te face liber, pentru că îţi oferă mijloacele devenirii.

Aşa se întâmplă de când lumea.

Există, totuşi, un secret. Secretul ăsta stă la baza evoluţiei noastre ca specie şi se numeşte inteligenţă. Ea te ajută să munceşti mai puţin, pentru a obţine devenirea. Vânătorul a inventat suliţa pentru că bâta devenise epuizantă, apoi a inventat arcul când a văzut că nu mai pridideşte cu suliţa. Aşa a început să muncească mai puţin, pentru aceeaşi cantitate de vânat. Şi s-a dezvoltat.

Moceanu, vorba lui Marin Preda, a inventat cosorul, „în ingeniozitatea lui”. Nebunul ăla de Ford a inventat banda rulantă, ca să producă aceleaşi maşini, dar într-un timp mai scurt.

Despre asta e vorba. Aşa câştigi mai multă libertate. Şi ca să închei făcând legătura cu titlul, iată:

• Pasul 1: Munceşte mai puţin.
• Pasul 2: Câştigă mai mult.

Cum? Prin ingeniozitate. Graniţa e cerul.

…

1. foto: Ben Dobson
2. grafic: Banca Mondială