Corcodușului meu

Azi am să îți zic mamă.
Uite, îmi așez fruntea pe trunchiul tău,
tu mângâie-mă în vreme ce te desfrunzești și zi-mi că are să fie bine.
Am nevoie de tine.
Eu, de neam, sunt dintre ai tăi,
înrădăcinații care au căzut cândva sămânță, s-au ridicat apoi și au rămas.
Măcar pentru atâta lucru ia-mă în brațe, mamă, pentru seva limpede din inima mea
cât un purice de frunză
mi-e frică și nu pot fugi
învață-mă ce fac copacii în astfel de clipe
se roagă?
înfloresc?
de uscat nu se pune problema, e încă prea devreme
dar și dacă ar fi nu e așa că e frumos, mamă,
că noi, copacii, murim în picioare?