Dragoş Şerban în corbul sunt eu,
înaripat cu ghearele demonilor întinse spre spatele meu;
le-am adunat câte una și le-am făcut pene.
corbul sunt eu,
așezat pe umărul drept al zeului chior
ca pe un tată.
corbul sunt eu,
atunci când aripile îmi cresc negre
și le întind a zbor ca pentru o îmbrățișare.
corbul sunt eu,
la fel de bătrân ca tatăl meu.
ți-am spus că mă sufoc în mine uneori,
că nu mă pot vedea întreg de aici,
din spatele ochilor care te privesc.
am nevoie de corb ca de o oglindă,
să îmi văd în ea marginile lumii prin care,
demult, m-au împins îngerii
spunându-mi dansează
iar eu am zburat.