Clătitele au existat mereu. Ipoteza clătitei primordiale.

Tot ceea ce există a existat dintotdeauna.

La asta m-am gândit după mica mea aventură cu clătite. Pentru că după ce mi-am imaginat întâmplarea, chiar am făcut clătite de-adevăratelea, iar în timp ce o așezam pe ultima pe farfurie mi-am dat seama că acea clătită a existat de fapt mereu în univers, eu doar am descoperit-o atunci.

Bineînțeles că nu e vorba de o presupusă clătită primordială (sic!) ci de ideea de clătită, mai precis de posibilitatea ca o asemenea alcătuire a materiei să capete formă. Ouă, făină, lapte, zahăr. Glucide, proteine. Carbon, azot. În definitiv, protoni, electroni, neutroni. Gluoni, quarcuri… toate acestea au existat de la nașterea spațiului. Și au dansat, au dansat veacuri întregi, eoni au dansat ba prin stele, ba prin întuneric, așteptând ca niște particule cuminți și răbdătoare să vină timpul clătitei.

Și nu pot să nu mă furnic un picuț gândindu-mă că, dacă așa stau lucrurile, și eu am existat dintotdeauna, ca și clătita, doar că nu venise încă timpul meu.