Cercul

Cum am înțeles perfecțiunea într-un dans.

– Ai simțit vreodată că ești altfel decât oamenii cu care te întâlneai în Anatolia?

– Fiecare e altfel iar eu prin excelență am fost altfel, pentru că am conștientizat asta și mi-am cultivat un respect față de individualitate. Am căutat mereu originalul, inclusiv în plan spiritual. Să îți explic. Tot ceea ce se numește credință a plecat de la ceva, ulterior a fost modificat și adăugit, uneori voit, pentru a manipula, alteori ca o consecință a istoriei. Însă eu am căutat să înțeleg începutul, ordinea firească a lucrurilor, perfecțiunea. Perfecțiunea nu se găsește aici, însă pot să spun că am avut parte de frânturi din ea, inclusiv în Anatolia. Bunăoară hora. Un dans atât de vechi încât e greu să îți dai seama unde a apărut, dar care s-a păstrat în diferite forme în multe civilizații. Hora este o secvență minusculă a perfecțiunii pentru că este un cerc.

– Cercul este perfect?

– Nu, sfera este perfectă. Cercul ne spune însă un lucru foarte important despre noi ca oameni. Nu poți să înțelegi sfera atâta timp cât tu contempli cercul. Sfera este alcătuită dintr-un infinit de cercuri cu arii diferite, dispuse într-o perfectă ordine, dacă încurci două din ele nu mai este sferă. Iată perfecțiunea, deci, ordinea lucrurilor. Noi suntem într-un cerc – să zicem că suntem bidimensionali – nu avem nici cea mai vagă idee despre cercurile de deasupra sau dedesubtul nostru, le putem doar intui sau deduce prin raționament matematic, dar în această formă nu le vom atinge niciodată.

(La asta mă gândeam într-un sat din Anatolia, într-o seară, privind un ritual numit hadra. Cum omul tinde spre cerc, poate instinctiv, știind undeva în ADNul din străfundul celulelor sale că în cerc e perfecțiunea și că din sferă venim. Celula este o sferă, la fel ca și astrele, iar gravitația este voința universală care a dat naștere acestei perfecțiuni.)

– Și știi ce am mai putut să deduc din asta? Că totul are o margine externă, dar nu și una interioară. Inclusiv perfecțiunea. Printr-un simplu calcul putem afla care este cercul cel mai mare din alcătuirea unei sfere, el este mărginitorul. Nu îl putem afla însă pe cel mai mic, acela este un punct. Și de aici vin două lucruri importante de care trebuie să ții cont.

1. Orice lucru din lumea cunoscută poartă în sine infinitul. Ne putem descompune la infinit, până la atomi și particule subatomice care la rândul lor sunt infinite și pot fi descompuse în cuante și mai departe de ele. Fiecare poate fi, la rândul său, un univers.

2. Dacă totul are o margine, nimicul există. Cum poate apărea însă ceva din nimic, asta e altă poveste. Este povestea universului și a lumii pe care nu o vom afla poate niciodată. Ordinea, deci perfecțiunea, se aplică doar acestui univers mărginit, alcătuit din sfere, din geoizi, din cercuri și elipse. Unghiul nu face parte din ordinea noastră firească, poate de aceea îl simțim ca pe o rupere, ca pe o ascuțenie care ne zgârie ceva din noi.

Și acum întrebări pentru tine: de ce în iconografia ortodoxă sfinții poartă dumnezeirea ca un cerc în jurul capului? de ce credincioșii sufi se rotesc cu mâinile larg desfăcute, descriind un cerc prin rotire? de ce în orient mandala este un cerc? de ce iluminarea este simbolizată prin cercul Ensō în budismul zen? de ce Uroboros este un cerc?