Dragoş Şerban în M-am prins demult în hora celor ce știau să cânte
prin subsoluri, care știau să-și urle existența
în nemurirea spumei din pahare.
Plângeam cu ei pentru cei duși și doar o lacrimă vărsam,
nimic mai mult, pentru că nimic nu face cât o lacrimă
înghețată pe geana celui ce fugea veșnic printre clipe
disprețuind secunda următoare.
Făceam toate acestea pentru că mai presus de a fi bețiv
știam că-s om și mai presus de om
știam că sunt și voi rămâne
un om liber.