Calea Victoriei

… și fumul se urcă spre cer,
e ceață afară și-i aerul greu
și se vede în vitrină
oglindit chipul meu.

Mulțime de oameni aleargă;
nu-mi dau seama spre cine,
de când și de ce.
Îi privesc și pe ei
oglindiți în vitrine
cu poșete și haine,
cu pantofi și cercei.

În lumea de sticlă e bine,
afară e fum și e aerul greu
și e zgomot și vuiet
și oamenii aleargă mereu.

Muncitorii lucrează asfaltul,
trecătorii grăbiți ocolesc
trotuarul și merg câte unul
pe stradă și nu se opresc.

Claxoane, taxiuri, vitrine,
trotuare înguste, poșete și genți,
terase închise, vânzători, magazine
deschise, gălăgie, clienți.

Și ceața și fumul se urcă spre cer,
toți aleargă, de stat stau doar eu
și mă văd oglindit în vitrină
și pe ei alergând în spatele meu.

Paralelă cu lumea, vitrina așteaptă
un om din orașul acesta
să vină să stea.