Câine negru

am fost câine negru cu suflet de corb.

doar noaptea îmi amintesc de neputința zborului meu
când dau să îmi întind aripile înspre lună.
unde îmi sunt aripile, urlu cu gâtul întins,
uite-le, îmi răspunde crivățul
în vreme ce luna zâmbește tăcută.

am fost câine și pasăre și om,
ce blestem să nu fi uitat nimic și să înțeleg vântul
acum, când nu îmi doresc decât un cămin cu sobă,
o bătrânețe și o undiță în cui.