Ca un motan bătrân

te rog să nu te sperii dacă într-o zi n-am să mai fiu
în forma de acum, fără pete pe dinafară
și cu pașii zgomotoși pe caldarâm.

să nu te sperii dacă voi deveni moale și mătăsos,
dacă voi merge șoptit cu ghearele în teacă
și te voi simți cu mustățile albe și lungi
cum vii de departe,
tocmai de peste cei zece ani
din care a trecut unul,
de peste trei mări din care ai trecut una
cu vaporul pe care nu am ajuns vreodată să prind șoareci.

să nu te sperii când îți voi apărea noaptea trecând tăcut
prin fața pașilor tăi zgomotoși,
sărind de pe o pubelă albastră de gunoi,
privindu-te în ochi în timp ce mă voi linge pe bot.

opt vieți am trăit în zece ani, mai am una
pe care am păstrat-o pentru noi.

iar tu o să te bucuri, o să mă iei în brațe
și îmi vei spune: ce gras și tărcat te-ai făcut, Șerbane,
în sfârșit ți-au ieșit toate petele pe dinafară.

eu am să torc și am să te întreb:
ce sex au îngerii, scumpa mea, dacă sunt făcuți din lumină?