Ca un mongol rătăcit în Bizanț

Te rog să nu plângi dacă n-am să mă întorc până vineri
și am să prind rădăcini în piatra unde voi găsi
îngerii dănțuind și cântând.

Nu vă supărați, pe aici e drumul spre Bizanț? îi voi întreba
iar ei vor ridica din umeri și îmi vor răspunde că
Bizanțul este pentru oameni nu pentru a fi, ci pentru a fi fost.

Să nu plângi dacă în loc de rădăcini au să îmi crească picioare de cal
și am să stau trufaș în fața lor lovind nărăvaș din copite,
zicând: Pămîntul acesta e al meu, Guyuk, fiul lui Ogodei.

Să nu plângi dacă în jurul meu îngerii vor ridica atunci
iarăși corturile tatălui meu și împărații se vor speria
când le voi spune: dacă ați fi fost fără păcat, nu m-ați fi cunoscut.

Tu să mă aștepți cuminte și să nu plângi.
Dacă nu am să mă întorc până vineri înseamnă că nu am aflat încă
cine sunt eu – sabia din stânga sau florile din dreapta.