Biserică, dumnezeu, cal

| | Ce scriu, Poezii

Pe gardul unei biserici părăginite, într-o fundătură din Tbilisi, sta scris: dumnezeul mă-tii e mort, acum totul depinde de tine.

ochii mei adânci și negri, fața prelungă și albă a os, umbrele vulturi și corbii mi-s albi, prezentul rumegat răbdător cu fălcile copiilor mei, un cal alb legat la ochi cu o eșarfă de mătase nechează în abhază cum că eu aș fi suma tuturor taților din univers, mai abitir suma tuturor iubiților, îmi nechează cum că dacă aș închide ochii din genele mele ar scânteia în naștere un dumnezeu tânăr iar atunci, poate, ochii mei nu ar mai fi adânci și negri, ochii mei ar ști să citească în armenește și în georgiană pomelnice și taine ortodoxe precum cea care spune că „logodnicul stă în dreapta, ca unul care este mai mare și cap femeii, iar logodnica, la stânga lui, ca una care este mai mică decât bărbatul, fiind făcută din coasta lui și datorându-i supunere și ascultare”,

ochii mei luminoși, de dumnezeu tânăr, ar arde bisericile trimițând stoluri de păuni călări pe cai albi, pravoslavnicii ar murmura înfricoșați în bărbi „doamne ferește, doamne ferește” iar eu le-aș spune, cu ochii la gardul bisericii din Tbilisi, că nu sunt aici ca să feresc, ci să împlinesc.

apoi mi-aș îndemna din hățuri calul să se înalțe, nu înainte de a săruta pubisul iubitei mele, cea pururea în inima mea, căci din iubire suntem făcuți și în iubire ne întoarcem, asta nu se învață în sinoade ci se poartă ca o pecete iubirea de om încă din vremea lăcustelor, încă din vremea legământului nostru cu cel dintâi.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.