Batumi, de la Obor mai sus

treceau salvări dinspre Obor,
grăbite spre Urgenţă.

benzină pe asfalt, miros de cauciuc şi cioburi,
apoi mulţimea care îngână ceva în cor
despre culoarea abstractă a unui semafor.
întins pe jos, un om visa. încă trăia.

trăiesc.
vapoare multe, voci în cor strigând – le-aud! –
comenzi şi preţuri şi denumiri de mărfuri.
alături mă aşteaptă, senină şi râzând,
în portul din Batumi, iubita mea gruzină.
miq’var-xar! adică te iubesc, himera mea,
născută la Obor din aburi de benzină.

multe maşini, claxoane, buluc şi zeci de inşi
şi un om întins pe stradă, de la Obor mai sus.
cu faţa către lună, cu ochii larg deschişi,
zâmbind el ştie cui, spunând el ştie ce o fi spus.

ultimul gând? un vis, o viaţă, tot ceea ce visase.
încă-un cuvânt? miq’var-xar, încet îi zice lunii.
în vis, gruzina lui o viaţă îl aşteptase
cuminte, în portul din Batumi.

iată-l că vine, în sfârşit,
dinspre Obor, mai sus înspre Batumi.