Amintiri

Trăiesc prezentul cu preocupare și conștiinciozitate. O viață muncitorească, unde hărnicia construcției permanente de amintiri înseamnă că ești prevăzător, că pui deoparte. Sunt gospodar, mă tem că odată și odată va veni iarna. Amurgul acela când doar amintirile vor mai rămâne. Din ele mă voi hrăni.

Azi, bunăoară, nu am reușit să zidesc nimic memorabil. Doar rutină, concentrare, încercarea de a îmi face cât mai bine treaba. Iar printre toate astea am cunoscut un om. Un medic între două vârste. Ea îmi dicta cu ochelarii pe nas, eu notam în paginile mele, aliniam, mutam paragrafe, îngroșam termeni.

Nimic din discuția noastră tehnică nu mi-a dat de înțeles că omul acesta, medicul Daciana, este un om bun. Dar am știut.

Bunătatea pare a fi fluidă, precum parfumul florilor. Îți ajunge în piept împreună cu aerul. Ea nu vine din flori, ci din inimă, acolo unde se află iubirea de oameni.

Am plecat într-un târziu, după ce mi-am terminat treaba, gândindu-mă ce meserie frumoasă și potrivită și-a ales.

Iată o amintire.