“Am invatat ca in viata este de folos sa nu gasesti toate raspunsurile la o intrebare”

Cuvintele din titlu ii apartin lui Hrisostom Filipescu, egumen la un schit din judetul Neamt, un om pe care il pretuiesc foarte mult nu atat pentru ceea ce spune, cat pentru ceea ce am gasit in dansul si care mi se pare cel mai pretios lucru din ortodoxie: blandetea.

Romanii au doua cuvinte mari pentru a descrie aceasta insusire: latinescul bland si slavonescul blajin.

Ambele aduc laolalta alte caracteristici ce ar trebui sa fie obligatorii pentru o persoana care il cauta pe Dumnezeu: iertare, mangaiere, compasiune, bunatate. Sa ierti, sa oferi, sa milostivesti, sa mangai, sa iubesti. Iata calea.

Am inteles lucrul acesta in 2010, observand ca in Coran si in Biblie doua sunt insusirile adesea atribuite lui Dumnezeu: Milostiv, Indurator. Tot ele doua sunt printre putinele pe care omul le poate imita. Omul nu poate fi nici atoatestiutor, nici atotputernic, nici fara margini in timp si spatiu. Poate incerca, insa, sa fie milostiv si indurator la randul lui.

Milostivenia si indurarea (iertarea) fac parte din a fi bland si din a fi blajin. Iata de ce cred eu ca orice om care doreste sa se apropie de Dumnezeu, indiferent de religie, trebuie sa se straduiasca in bunatate, blandete si in blajinatate. Ce cuvinte frumoase.

Si acum, sa ma intorc la citatul din titlu.

“Am invatat ca in viata este de folos sa nu gasesti toate raspunsurile…”

Nu de putine ori mi s-a intamplat ca un raspuns la ceea ce ma framanta sa vina cu alte intrebari. Ca balaurul din povesti, caruia ii tai un cap si cresc doua la loc. Va sa zica, imi raspund la o intrebare, dar raspunsul ala vine cu alte intrebari in urma lui.

Asta, una la mana.

Apoi, natura umana, curiozitatea, dorinta de explorare. Ne intrebam ce o fi acolo, ce o fi dincolo, dar ne intrebam si “dar daca”. Indoiala vine si ea la pachet alaturi de curiozitate. Un om care crede ca detine adevaruri absolute, fara putinta de tagada, acela inseamna ca nu e un om curios si ca nu isi pune toate intrebarile care pot fi puse.

Cateodata, cand mai mazgalesc cuvinte, eu ma intreb daca unu plus unu chiar fac doi, in anumite conditii. Matematica pe care o stim azi se aplica si in miezul unei gauri negre? Sau la marginea intunecata a universului pe care ni-l inchipuim si il desenam din cifre si calcule complicate? Sau inainte de a fi tot ce este, atunci cand savantii spun ca nu exista nici timp, nici spatiu? Pai daca nu era nimic, inseamna ca nu era nici unu, nici celalalt unu, si prin urmare nu avea ce sa se adune ca sa faca doi.

E bine sa ne intrebam, dar nu intotdeauna bine sa zicem ca am gasit si raspunsul cel adevarat. Stiti ce reiese de aici? Ca mereu e loc de inca un raspuns, de o alta opinie. E bine sa o accepti macar ca existenta, chiar daca nu crezi in ea. Si aici, in acest punct, omul care intreaba si se intreaba mai face un pas spre a fi bland, a fi blajin. Il accepta pe cel de langa el, cu toate feluritele intrebari si raspunsuri ale sale.