Am deschis larg fereastra şi cercul s-a închis în urma mea

Nu ştiu dacă aţi observat că a venit vara. Pentru mine vara este un anotimp în care, dacă m-aş încumeta, aş reuşi să levitez şi în felul ăsta să aduc la poartă o cohortă de ziarişti dornici să dea pe post această tărăşenie. Nu o fac, pentru a nu stârni panică. Nu vreau să devin un element turbulent.

Nu ştiu dacă din pricina verii, dar mă simt din ce în ce mai detaşat de tot ce se întâmplă în jurul meu, anul acesta.

De exemplu, toţi se plâng de căldură. A venit canicula, gâfâim, ce ne facem, ne ia cu leşin… Pe mine mă lasă indiferent şi mă întreb: care caniculă, domnule? La ora asta afară sunt 33 de grade Celsius, ce vom face la 43? Dacă ne plângem de pe acuma de căldură, în august va trebui să leşinăm? Eu mă simt foarte bine.

Am aflat şi eu că a început campionatul mondial de fotbal. Deşi în urmă cu nişte ani (vreo zece) eram săptămânal răguşit şi entuziasmat în peluza unei echipe bucureştene, în prezent fotbalul mă lasă rece, în contrast cu temperatura de afară. Nu mă interesează posturile de sport, nu mă mai interesează televizorul în general. Urmăresc doar posturile de ştiri, că asta e meseria. Când am timp, mai arunc o privire şi la cele de ştiinţă.

Criză economică. OK, am înţeles, în lume se petrec nişte schimbări, ne afectează pe toţi. Am făcut şi eu nişte calcule, unele investiţii, dar gata! Nu stau să mă gândesc zi de zi, oră de oră, cât de greu este şi cât de repede ne prăbuşim. Prefer să muncesc.

Ceea ce fac şi acum, cu scurte pauze în care mai alerg la copii, mai tai câte o frunză prin grădină sau scriu câte ceva. Aşadar, contrar majorităţii, am deschis larg fereastra să intre soarele, am stins televizorul şi nu îmi pasă că e criză.

Oraşul Bucureşti, atât de zgomotos şi de capricios în zilele noastre, nu era tot astfel în timpul lui Caragea. Locuitorii săi din clasa de mijloc, deprinşi de mult timp cu viaţa orientală cea plină de lene şi poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Barbălată, Cişmegiu şi Giafer. Acolo, fiecare isnaf sau cap de familie îşi întindea masa şi, împreună cu casnicii şi amicii, beau şi mâncau; apoi începeau a învârti hora strămoşească şi dansurile cele vesele, care se deosebesc foarte puţin de tarantela neapolitană şi care plac atât de mult întregului popor latin. Ciocoii vechi şi noi – Nicolae Filimon