Ai putea, bunăoară, să taci
ai putea, bunăoară, să taci
și să asculți cum ceștile stau nemișcate pe masă,
ai putea să îți plimbi degetele peste buze,
orașul acesta ar putea să tacă
și să se lingă mai întâi peste gură
apoi peste răni și peste dizabilitatea lui
de a înțelege timpul pe străzi,
altul decât timpul copacilor,
orașul acesta ar putea foarte bine să fie pădure,
tu ai putea să fii copilul din craniul meu transparent
care plutește, care tace, care te privește
cum îți plimbi degetele peste buze
într-un oraș care ar putea să fie pădure,
unde nemișcatele cești cântă pe masă
câteodată cu zaț, câteodată cu ceai pentru ficat.