Ştiam să tricotez

Când eram mic, mama mă lua uneori la ea la serviciu. Lucra pe atunci la o creşă. Când copiii de la creşă dormeau după-masă, eu stăteam cu ea şi cu doamna Tănase într-o cameră numită a supraveghetoarelor. Doamna Tănase fuma BT, era bolnavă de inimă, vorbea gâjâit şi era pământie la faţă.

În camera asta se făceau, de regulă, două lucruri: mişto de statul comunist şi se tricota.

Dacă dintre bancurile cu Ceauşescu nu îl învăţasem decât pe ăla cu iepuraşul agăţat de cui care se uită la tabloul tovarăşului şi îl întreabă – şi tu ai dat atacul la varză, şi tu ai dat atacul la varză? – de tricotat am învăţat atât de bine încât prin clasa a treia, la Atelier, am fost singurul băiat din clasă care a reuşit să tricoteze un covoraş de mohair.

Azi am încercat iarăşi, nu îmi mai aduc aminte cum să fac ochiurile. Dar bancul ăla cu Ceauşescu tot îl ştiu.