SPARANGHEL: Cultivare în România, tehnologii de cultură

Sparanghelul este o leguma perena cultivata pentru lastarii tineri, anuali, care se consuma in stare etiolata sau verzi, preparati sub diferite forme.

Lastarii de sparanghel au un continut ridicat in substante nutritive si vitamine, care le confera valoare alimentara ridicata : 5-30 mg vitamina C, 0,02 – 0,04 mg vitamina B1, 0,1 – 0,3 mg vitamina B2, 1-2% proteina bruta, 21 mg calciu, 60 mg P, 1 g fier, la 100 g produs proaspat. Comparativ, lastarii verzi au continut mai ridicatde vitamine decat lastarii etiolati.

Gustul specific al lastarilor de sparanghel se datoreaza continutului in asparagina, o amida a acidului aminosuccinic. Lastarii de sparanghel se folosesc mult si in industria conservelor, pentru conserve ca atare sau sub forma macinata, la fabricarea supelor deshidratate sau cremelor de legume.

Origine si raspandire SPARANGHEL

Sparanghelul este originar din Extremul Orient, creste insa spontan in luncile raurilor din Europa, Africa, Asia mica.

Planta este cunoscuta si cultivata inca din antichitate, fiind amintite de catre romani in numeroase scrieri (plinius, Cato, Columella). A cunoscut apoi o raspandire in tari ca Franta, Germania, Belgia, Olanda. In prezent Statele Unite, tarile UE, China, Japonia, sunt printre cei mai mari producatori de sparanghel.

Tendinta globala este de crestere a suprafetelor cultivate cu aceasta leguma, culturi destinate atat comercializarii in stare proaspata cat si prelucrarii in vederea obtinerii de conserve si de produse liofilizate. In general, culturile de sparanghel se situeaza in preajma marilor orase, consumul acestei legume fiind maxim in zonele urbane.

Zonele favorabile acestei culturi sunt zonele de ses din sudul tarii, luncile raurilor Siret, Arges, Prut, Olt, Mures. Zonele mai putin favorabile sunt zonele cu sol greu, argilos, zonele de deal si de munte, depresiunile.

Particularitati botanice si biologice

Sparanghelul este o specie perena, care poate dura in cultura 10-20 ani. Radacina embrionara are o durata limitata si este apoi substituita de un rizom puternic dezvoltat, pe care se formeaza numeroase radacini adventive si tulpinile aeriene.

Radacinile sunt carnoase, lungi pana la 40-50 cm, si se termina cu un varf tare numit gheara de sparanghel. Ele se formeaza in fiecare an tot mai sus de rizom, avand tendinta de a iesi la suprafata solului.

Lastarii aerieni apar din mugurii vegetativi plasati pe partea superioara catre varful rizomului. Daca nu sunt recoltati (la circa 30 cm) evolueaza si dau tulpini aeriene, inalte de 1,20 – 1,50 m, flexibile si puternic ramificate. Unele ramificatii au aspect foliaceu si poarta denumireade filocladii. Frunzele propriu-zise sunt solziforme si asezate la baza ramificatiilor tulpinilor.

Este o planta dioica, indivizii cu flori barbatesti fiind mai timpurii si mai productivi decat cei cu flori femeiesti. Florile sunt mici, asezate la baza filocladiilor, au perigonul de culoare alb-verzuie. Florile femeiesti sunt mai mici decat cele barbatesti, au un ovartrilocular, stilul scurt cu trei creste si stigmatul trilobat. Florile barbatesti prezinta 6 stamine cu filamentele rasfrante si antere galbene portocalii. Fructele sunt vace mici, de culoare rosie la maturitate, continand 1-8 seminte (frecvent 4 – 6), de culoare neagra, lucioase, cu suprafata neteda si tegumentul foarte tare.

Relatiile cu factorii de mediu

Sparanghelul ca planta perena rezista la temperaturi scazute si suporta bine gerurile din timpul iernii. Mai mult, este necesara o perioada indelungata cu temperaturi scazute, care va determina plantele sa intre in repaus, fenomen ce sta la baza formarii lastarilor vigurosi. Temperatura optima pentru germinarea semintelor este de 20 – 25 grade celsius, cand acestea incoltesc in 10 – 15 zile ; la temperaturi scazute germineaza dupa 20 – 30 de zile.

Cresterea lastarilor are loc in cele mai bune conditii cand temperaturile medii lunare sunt de 16 – 23 grade celsius in cursul perioadei de vegetatie.

Fata de umiditate sparaghelul nu are pretentii foarte mari. Se iriga doar in perioadele extrem de secetoase. Excesul de umiditate este in schimb extrem de daunator, provocand ofilirea plantelor si creste mult riscul atacului cu Rhizoctonia vioalacea.

Cerintele fata de sol sunt foarte ridicate, el prefera soluri usoare sau mijlocii, bogate in substante nutritive, bine ingrasate, bine drenate, cu pH = 7 – 7,8. Sparanghelul nu tolereaza aciditatea solului.