Sfaturi pentru un proaspăt antreprenor care ajunge să presteze servicii marilor companii

În urmă cu mulți ani, mai ales în rândul tinerilor apăruseră idei precum „fă bani de acasă”, „lucrezi pe internet” sau „fă bani online”. Ideea din spate părea faină și corectă iar de pe urma ei părea că va profita toată lumea.

Acum doi ani, aproximativ 75% dintre cei intervievați au declarat că ar prefera să lucreze de acasă, potrivit unui sondaj efectuat de bestjobs și citat de revista Cariere. De ce? Pentru că prima impresie era că toată lumea câștigă, inclusiv angajatul.

1. Angajatului i se stabilea o normă și era plătit pentru cât muncea. El scăpa de drumul zilnic până la birou și înapoi și beneficia de avantajul de a lucra în pijama. Bine, poate fi și un dezavantaj, însă nu despre asta e vorba aici. Un alt avantaj e că fără să mai depindă de un sediu își putea găsi de lucru în orice oraș din țară (sau din lume), atâta timp cât putea să își îndeplinească norma respectivă și să livreze la timp.

2. Angajatorul tăia din costurile de personal, putea să renunțe chiar complet la sediu sau să îi reducă suprafața. Scade chiria, scad consumabilele, evidența producției se întocmește mai ușor, fiecare colaborator (angajat la distanță) având o normă, pe baza căreia este plătit. În aceste condiții, crește marja de profit sau crește cifra de vânzări, dacă scade prețul practicat.

Apoi, au apărut primele dileme.

Variante de „lucrat de acasă”

Prima dilemă a fost de ordin fiscal și se rezuma la „cum să te plătesc”. Unii patroni au ales să angajeze cu carte de muncă, dar part-time. Cu alte cuvinte, în contract se menționa că lucrează o fracție de X zile pe lună, salariul fiind și el redus corespunzător, iar restul banilor cuveniți angajatului urmând să fie plătiți la negru (practica, riscantă de altfel, a devenit mai rară). Alții au ales să plătească pe drepturi de autor, cu tot cu impozitul de 16% reținut la sursă. Angajatul primea anual o adeverință că a câștigat X lei în anul repectiv, pe care o depunea la Fisc, atașată declarației. Aceasta practică este limitată doar la anumite domenii, unde poate fi vorba de plata drepturilor de autor. În fine, alți patroni au preferat să lucreze cu PFA-uri sau microîntreprinderi, pe baza unor contracte de prestări servicii. Aceasta este și tendința recentă, majoritatea alegând acest drum.

Dacă la început ideea „lucrului de acasă” părea echitabilă și profitabilă pentru toți cei implicați, deja balanța se înclină serios în favoarea patronului, adică a celui ce plătește pe altul să „lucreze de acasă”. Asta pentru că patronul are o dată reducerea de costuri legată de administrarea sediului firmei, iar pe de altă parte plătește mult mai puțin decât ar plăti dacă omul respectiv ar avea salariul pe cartea de muncă. La rândul său, lucrătorul rămâne doar cu beneficiile enumerate sus la punctul 1. El va avea o pensie mică sau inexistentă iar șansa contractării unui credit pe termen lung scade simțitor.

Cu alte cuvinte, „ăștia-s banii tăi, cu restul descurcă-te”.

Ești SRL de apartament? te consider angajatul meu!

A doua dilemă a fost legată de relația directă dintre patron și lucrător (observați că deja nu mai folosesc cuvântul angajat). Pentru că una este relația șef-subordonat, iar alta cea de client-prestator. În cele mai multe cazuri, deși patronul a devenit clientul angajatului transformat în prestator de servicii, îl privește în continuare ca pe un subordonat.

Sigur, există regula de aur potrivit căreia clientul nostru este stăpânul nostru, dar care se aplică strict la nivelul calității serviciilor oferite. Nu se aplică, în schimb, la nivelul exclusivității serviciului, la nivelul flexibilității plăților și la nivelul comunicării.

Să le luăm pe rând.

Exclusivitatea. În anumite domenii de activitate sau pentru anumite servicii angajatorii impun o așa-numită clauză de exclusivitate. Adică, angajatul respectiv nu are voie să mai facă același lucru pentru X sau pentru Y, care sunt companii concurente. Motivația este simplă și justă, angajatul poate să plece după el ducând informații utile sau chiar strategice către concurență, care poate să acționeze astfel încât să îmi producă daune sau chiar să mă scoată de pe piață.

Acest lucru nu se mai aplică în cazul unui SRL. Există o clauză de confidențialitate care obligă părțile să păstreze secretul asupra activității respective și atât. Nu poți obliga un SRL să lucreze doar pentru tine, atâta timp cât clauza de confidențialitate și restul clauzelor din contract sunt respectate. Unii patroni nu cunosc sau se fac că nu cunosc aceste noțiuni, având impresia că în continuare lucrătorul respectiv le aparține. Nu, nu le mai aparține.

2. Flexibilitatea plăților. Deși incorectă, există practica întârzierii salariului cu câteva zile, uneori constant, alteori în situații excepționale. În cazul în care nu mai e vorba de un angajat, ci de un colaborator transformat în prestator de servicii, tendința întârzierii plății facturii crește. Patronul profită de poziția sa și de lipsa puterii de negociere a fostului angajat, actual prestator de servicii. Pus în această situație, lucrătorul are două alegeri: fie încearcă să „tragă” de client și să obțină plata facturilor într-un termen rezonabil încât să nu aibă probleme de cash-flow, fie renunță la client. Clientul știe că fostului angajat îi este greu să renunțe, așa că va profita și va întârzia în continuare plățile.

Nu toți fac așa, dar atunci când apar probleme financiare, micii prestatori de servicii vor fi primii pe lista facturilor care nu primesc OK-ul la plată.

3. Comunicarea De cele mai multe ori, patronul își păstrează tonul superior sau autoritar, chiar dacă lucrătorul respectiv nu îi mai este subordonat.

În șase ani, am trecut prin toate aceste etape și m-am lovit de toate situațiile descrise, deși firmele mele nu au prestat niciodată servicii vreunei companii la care am fost angajat anterior. Așadar, nu este nevoie să faci schimbarea angajat/colaborator/prestator în cadrul aceleiași firme, pentru ca reprezentanții acesteia să te considere de fapt angajatul lor. În această situație, a trebuit să mă adaptez din mers și să găsesc o armură împotriva acestor tendințe.

Cum contracarezi

Ești proaspăt antreprenor? Te pregătești să îți cauți clienți?

Firmele mari, eventual multinaționale, au anumite caracteristici cărora oamenii ajunși acolo într-o funcție de decizie (cu ei vei sta de vorbă) le rămân tributari. Acele caracteristici fac companiile să meargă, să funcționeze brici, să facă mulți bani gestionând resurse uriașe. În același timp, ele pot reprezenta punctul slab în fața unui antreprenor creativ.

PROCEDURI – LIMBAJ DE LEMN – IERARHIE

Sunt cele mai importante caracteristici ale companiei și ale omului de companie. Dacă le cunoști, poți profita de pe urma lor. Iată câteva reguli:

1. Folosește pluralul de majestate. Când faci o ofertă sau când discuți cu un client, chiar dacă în firmă tu centrezi tu dai cu capul, spune cu încredere „noi”. Dacă te întreabă „e ok?”, răspunde-i „da, așa vom face”. Cine noi? Păi noi, cei de la Barabim Biribum SRL. În felul ăsta, nu îi lași celuilalt impresia că ești un om, ci reprezentantul unei alte societăți. E adevărat, poate cu o cifră de afaceri de câteva sute de ori mai mică, dar o societate.

2. Îngroapă-i în hârtii și rapoarte. Cel mai bun prieten al omului din corporație este excelul, iar imediat în urma lui stă powerpoint. Folosește-le cu încredere pentru a genera plăcinte, tabele, rapoarte și statistici, chiar dacă tu ești plătit doar pentru a le schimba cereneala din călimară. Pentru cerneala aia fă un raport care să conțină cât s-a pus, ce nuanță avea în ziua respectivă și coeficientul de evaporare. Fă-i să folosească un biblioraft doar pentru rapoartele tale. În momentul în care ai ajuns să fii un dosar, nu vei mai fi privit ca un angajat, ci ca parte a unui biblioraft. Ești deja în angrenajul lor, i-ai cucerit.

3. Dă foc scării ierarhice Deși tu ai discutat și negociat cu francezul Mitică Poulaincourt de la marketing, pe ultima filă a contractului, alături de semnătura ta, se găsește cea a lui Ză boss. Chiar dacă nu l-ai întâlnit și poate nu îl vei întâlni în viața ta, fila aia din contract este un fel de permis de liberă trecere. Poate săracul Ză boss a semnat ca primarul un teanc de vreo cincizeci de contracte cu amărâți ca tine, nu asta contează. Important e că în situația în care observi că Mitică Poulaincourt o ia pe arătură în relația cu tine, tu poți să apelezi cu încredere la Ză boss. Fă o scrisoare cât mai oficială și strecoară atâta limbaj de lemn în ea încât să curgă rumeguș și să plângă de ciudă un notar. Vorbește respectuos și expune-ți doleanțele și întrebările „referitoare la contractul cu nr cutare din data cutare”. Fă astfel încât Ză boss să îi dea o castană lui Poulaincourt pentru că a pierdut timpul cu tine.

foto: theyoungmommylife.com

PS am scris asta azi pentru că ieri cineva mi-a zis „ce mișto e să lucrezi acasă” și mi-am adus aminte de ăștia șase ani în care am lucrat „acasă”, unde acasă înseamnă un birou care m-a costat vreo 500 de euro reamenajarea, fără aparatura băgată în el. M-a costat așa de puțin că am plătit numai materialul, eu mi-am tras gletul și lavabila pe pereți.