Scoala a murit. Traiasca … cine? Meseria.

“Reformele” – si va rog sa considerati mari de tot ghilimelele – anuntate in invatamant vor pune cruce scolii romanesti, care se afla, de ceva vreme, in agonie. Daca cineva mai avea speranta ca scoala romaneasca va redeveni performanta, apai ea, speranta, si-a dat obstescul sfarsit.

In calitate de antreprenor, nu sunt ingrijorat. De fapt, nu ma intereseaza. Indieni si chinezi se vor gasi, deja pe santierele din soseaua Fundeni muncitorii chinezi – curati, disciplinati, purtand casca de protectie – contrasteaza cu loazele neaose.

In calitate de roman sunt trist, dar imi trece repede. Nu te poti lua de gat cu morile de vant, istoria trece peste noi si cel mai inteligent este sa te ghemuiesti si sa o lasi sa treaca, ca altfel ori te doboara, ori te cocoseaza. Iar eu prefer sa port doar o “cocoasa administrativa”, cum bine zicea personajul Chirica dintr-o cunoscuta piesa a dramaturgului George Ciprian.

In calitate de parinte, insa, lucrurile se schimba. Dramatic, as zice. Sunt la inceput de drum, cel mare va incepe gradinita abia la toamna iar pana la prima zi de scoala mai avem niste ani de acasa care trebuie sa treaca zambitori. Cum va fi scoala peste cinci ani, ma intreb uneori… Pai mai proasta decat acum, ma trezesc raspunzandu-mi pe loc. Si imi dau seama ca, pentru mine, speranta a murit si asteptarile sunt nule. Nu cer nimic de la sistem si nu ma astept sa primesc ceva.

Evident, trebuie sa construiesc o alternativa. Cea mai logica este cea a unei scoli in afara tarii. Asta presupune insa multi bani, pe care nu ii am, si mai presupune un lucru: o alta cultura. Iar eu, spuneti-mi demodat, sunt de parere ca trebuie sa te familiarizezi intai cu propria cultura, apoi sa o inveti o a doua.

A doua solutie este sa ma ocup direct. Atat eu, cat si familia. Timp este si daca nu este imi fac. Va trebui sa imi fac.

De la copii, vreau doar doua lucruri. Sa stie limba romana si sa stie o meserie. Mai departe, nu ma intereseaza ca se fac zugravi, croitorese, ingineri de sistem sau poetul Garii de Nord. Sa invete o meserie, sa le placa si sa o faca bine.

Si mai vreau sa nu repete cateva greseli fundamentale pe care le-am facut eu:

• sa faci o facultate pentru ca “altfel nu te angajeaza nimeni”
• sa nu lucrezi, ca sa “te concentrezi asupra studiului”
• sa nu pleci la munca in strainatate, pentru ca “relatia noastra nu va mai functiona”
• sa ai impresia ca vei fi angajat pe baza CVului si studiilor pe care le treci acolo
• sa ai impresia ca studiile de cultura generala se fac, neaparat, la vremea lor

Si vreau sa dezvolt putin ultimul punct din lista. Eu citeam carti dinainte de scoala, de pe la patru-cinci ani cand invatasem sa citesc literele de tipar din Scanteia. Iar in ciclul primar ma aruncasem deja la “greutati” precum Don Quijote, Gargantua si Pantagruel, Papillon si nelipsitii Trei Muschetari, lecturi care par lejere doar pentru un ochi superficial.

Am facut asta pentru ca nu am avut inventia numita computer. Este in desert sa cred ca si copiii mei vor citi la fel de mult si la o varsta similara. Nu, e clar ca totul s-a schimbat, alta trebuie sa fie abordarea. Nu trebuie sa privesc schimbarea dintr-o perspectiva negativa. Nu vor citi La Medeleni pana la 18 ani, asa si? Nu vor sti sa recite strofe din Eminescu, si?

Voi incerca sa le induc cu totul altceva: capacitatea de analiza, de sinteza si inca ceva care conteaza enorm: curiozitatea, setea de cunoastere.

Nu e obligatoriu sa stii cum, dar trebuie sa stii sa cauti unde.

Cultura generala se poate face si la 31 de ani, este adevarat, pe anumite baze. De exemplu, eu. Citesc a mia parte din cat citeste nevasta-mea pe care o banuiesc ca s-a nascut in zodia cartii. Dar ma informez. Nu mi-a placut istoria, nici in generala, nici in liceu. Nu as fi crezut niciodata ca voi ajunge la 31 de ani sa citesc istoria triburilor semite, sau despre civilizatia popoarelor din Caucaz. Si totusi o fac acum, asa ocupat cum sunt, pentru ca imi place si pentru ca vreau sa aflu lucruri. Nu neaparat din carti…

Si va las cu un clip despre o tara minunata, cu niste oameni minunati, o tara numita Cecenia, care inseamna mult mai mult decat razboi si “terorism”. Cautati informatii despre ea, veti fi uimiti cate se ascund pe acolo :)

Concluzia este ca as vrea de la copiii mei sa ajunga si ei sa citeasca istorie, din placere, peste 30 de ani.