Reîntoarcerea extremei stângi

| | Opinii

Acest sistem capitalism este bazat pe sclavie. In timp ce un grup relativ mic, aflat in fruntea societatii, obtine averi uriase fara munca fizica sau intelectuala, cei de jos sunt pusi sa munceasca din greu, pentru un strain, pe bani putini. Din salariu iti platesti facturile si te duci la magazin, deci tot la un strain, sa-ti cumperi cele necesare.

aici voi publica idei mai puţin obişnuite şi anume pentru cei care vor să gândească liber, fără să ţină cont de cunoştinţele ce le-au fost inoculate de către parinţi, învaţători, profesori, lideri religioşi, politicieni şi alte grupuri de influenţă, a se citi manipulare voită sau mai puţin voită, ale societăţii.

Nu dau link către sursa gogomăniei.

Este un argument în plus pentru înfiinţarea unui muzeu al holocaustului comunist; nu a trecut nici măcar o generaţie de atunci şi tinerii exaltaţi şi indignaţi rătăciţi visează deja cai verzi pe pereţi.

Piaţa Universităţii ar trebui să se cheme, de acum, Piaţa Roşie.

Iar eu ar trebui să tac şi să aplaud „revoluţia română”?

holocaust-comunism-stalin-extrema-stanga-piata-revolutiei-bolsevici-2012

p.s. – eu m-am enervat, spuneţi-i voi că în vârful oricărui sistem – inclusiv comunist – cel de la vârf obţine averi uriaşe, că în capitalism ai şansa să munceşti pentru tine, că facturile le plăteşti pentru că le ai şi că marfa ţi-o cumperi de la un străin pentru că am evoluat din stadiul de vânător-culegător.

Dragos Serban

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător.