Reflecţia de vineri: fondurile auropene, multinaţionala şi căpuşa

Din primele 100 de puteri economice ale lumii, aproape 50 nu mai sunt economii naţionale ci IMN-uri. Primele 100 de IMN-uri deţin circa 1/6 din activitatea economică a lumii, iar primele 500 realizează peste 2/3 din comerţul mondial. Aceste corporaţii au ajuns să acţioneze global, sinergic cu mediile politice, academice şi comunicaţionale, axându-se foarte mult pe performanţele noilor tehnologii şi valorificării de noi resurse. – Gheorghe Săvoiu, Constantin Manea, Revista Română de statistică 11/2010

În România, economia este dominată de două mari entităţi: multinaţionalele şi marile companii dependente, într-un fel sau altul, de statul român. Spun dependente pentru că, deşi au capital privat, profitul lor depinde de relaţia de multe ori clientelară cu instituţiile sau intreprinderile statului, pe care le căpuşează. Citiţi şi articolul ăsta.

Plecând de la aceste ipoteze, eu înţeleg limpede de ce România are o rată dezastruoasă de absorbţie a fondurilor europene. Niciunul dintre cei doi actori principali ai economiei – multinaţionala şi căpuşa – nu are vreun interes. Măgăreaţa a căzut, şi de data asta, pe IMM-uri.

Căpuşele nu au nevoie de bani europeni pentru că aceşti bani sunt verificaţi. Mai trebuie să înţeleg de ce multinaţionalele nu au pus umărul mai serios la accesarea acestor fonduri. Răspunsurile posibile ar fi:

• procedura este atât de greoaie şi consumatoare de timp, încât nu merită
• sunt la rândul lor corupte, precum căpuşele

Merită precizat şi faptul că o parte din fonduri nu este destinată mediului privat, ci autorităţilor (de exemplu, cele pentru dezvoltarea infrastructurii).