Rechin cu portocale “Sorin Ovidiu Vantu”
Ingredientele le gasiti insirate frumos si pe poza, le zic si aici, sa ramana pentru motoarele de cautare. Pentru rechin cu portocale “Sorin Ovidiu Vantu”, aveti nevoie de:
– 1 file de rechin
– 1 cub de unt
– 1 felie branza feta
– 1 maslina
– o jumatate de portocala
– cativa catei de usturoi
– sare, boia
Se incinge untul intr-o tigaie groasa, se pune fileul de rechin si se stropeste cu zeama de la o jumatate portocala. Se arunca peste el cativa catei de usturoi tocati bucati-bucatele si un praf de sare. Se invarte iute, si pe o parte si pe alta, sa nu se prinda, apoi luam fileul cu grija si il asezam pe un platou astfel: nitica zeama de la unt, fileul, o felie sau doua de portocala, peste care punem felia de feta, decorata cu maslina. Se ninge cu un praf scurt de boia iute si se serveste, evident, fierbinte, asa cum ii sta bine unui mogul.