Oaie şi parfum, întâlnirea dintre ani

Ne-am întâlnit pe stradă puţin înainte de miezul nopţii, ultimul din 2012. Veneam din direcţii opuse şi fiecare se ducea în lumea lui. Câteva secunde, lumile noastre au stat faţă în faţă.

Ea, cu paltonul negru cu guler îmblănit, fustă scurtă şi cizme înalte din piele. Nu purta nimic pe cap şi la fiecare pas buclele i se unduiau pe umeri.

Eu, cu vestă şi pulover de lână, căciulă de „astrăhan” şi cizme muncitoreşti de cauciuc.

Amândoi mergeam hotărâţi, ea un pic grăbită. Mersul ne era însoţit de sunetul paşilor pe asfaltul străzii pustii. Tocurile ei ascuţite şi înalte tocăiau subţire, tălpile cizmelor mele de cauciuc bocăiau gros. Toc toc, mboc mboc.

Ea ducea în braţe o pungă de cadouri, eu una cu pastramă de oaie. Am trecut unul pe lângă celălalt şi pentru o fracţiune de secundă lumile noastre s-au ciocnit. În urma noastră, a rămas doar amprenta senzorială a întâlnirii, un amestec subtil de două mirosuri: eu de oaie, ea parfum.

La mulţi ani.