Micdejunsanatos.eu sau campanie pe bloguri de la Tnuva
Campanie pe bloguri? Pentru Tnuva, unul din marii jucatori pe piata produselor lactate? Suna bine! Era timpul ca industria alimentara sa testeze si alte variante la clasicele spoturi cu iaurt, difuzate intre telenovele. O decizie curajoasa pentru care merita felicitari. Parte din campania Tnuva in online sunt contul de twitter @tnuvaromania si este acest site dragut, micdejunsanatos.eu – o colectie de retete trimise de cititori.
Pana aici toate bune si mumoase, atat Tnuva cat si realizatorul campaniei merita felicitari. Cu un singur amendament. Un rol important in campanie le-a fost atribuit bloggerilor Sebastian Bargau si Cetin Ametcea – bloggeri care vor primi “in teste” mic dejunuri cu produse lactate Tnuva. Nu stiu daca se putea o alegere mai nefericita, la capitolul imagine. Daca am ajuns sa il asociem pe arhi cu ideea de mic dejun sanatos, probabil ca s-au terminat bloggerii. Nu ca ar fi bolnav, dar eu il vad mai degraba cu o bere in mana decat invartind cu lingurita intr-un borcanel cu iaurt. Data viitoare ar trebui sa ni-l inchipuim protestand gol in fata Ministerului Agriculturii, intr-o campanie PETA, nu? Nu am mai ras asa de bine de cand primise spuma de ras in teste.
Mult mai natural era sa fie incluse in campanie cele mai importante bloguri culinare – o nisa foarte bine reprezentata de oameni precum Viorel Copolovici, Radu Popovici sau Cristi Roman, ca sa dau doar cateva exemple.
In fine, hai sa vedem putin contextul campaniei.
Pentru segmentul produsului de lapte lansat la începutul acestui an vizăm o creştere a cotei de piaţă până la 10% în următorii ani. Momentan deţinem o cotă de aproximativ 3 – 5% – Adriana Ionescu – director de marketing la Tnuva
La capitolul promovare, Tnuva s-a remarcat de-a lungul timpului prin decizii iesite oarecum din calapodul stramt al obisnuintei. La inceputul acestui an, Tnuva si Vel Pitar au desfasurat o campanie comuna de promovare pentru produsele French Toast si Sana Mea – o premiera pentru industria alimentara din Romania.