măiastra neagră
ceva se schimbă-n noi, în toamna asta,
suntem mai trişti, mai singuri şi mai goi,
copilul râde fără zâmbet, i l-a furat Măiastra
cu aripi negre, ochii răi, pasărea din noi.
păunii se rotesc înfumuraţi, dar despuiaţi de pene,
doar ciorile au mai rămas să umble înaripate
cu sufletele noastre în piept, cu inimile noastre în vene,
croncănind trufie şi dispreţ, deasupra capetelor noastre aplecate.