Luai cârliglu şi tâmboarea – ce înseamnă cârliglu, cârlibana

Unul din primele cântece care m-a apropiat de graiul aromân a fost cel interpretat de Mihali Prefti – luai „cârliglu şi tâmboarea”. Ce înseamnă aceste două cuvinte? Cârliglu este toiagul aromânilor, care are în partea de sus un lemn sculptat sub forma stilizată a unui corn de berbec. Până azi, credeam că are un rol pur decorativ.

„De pilda, cârlibana, care este toiagul păstorului la aromâni, are sculptat în capăt stindardul dacic. E un lucru extraordinar, rămas din vremea dacilor. Cârlibana era un fel de sceptru al sefului familiei”, afirmă Ştefan Puşcaşu într-un interviu publicat în aprilie 2009 în Formula AS.

Iată, însă, că azi am aflat şi rolul practic al acestuia.

„De pînea şi încălţămintea ciobanilor se îngrijeşte stăpînul, uneori li se dă şi cîte o tămbare (manta) (…) Fiecare cioban are cîte un cărlig (caţă) care-i serveşte ca armă de apărare sau ca să prindă oile de picior.” – I.A.Candrea, Vieaţa păstorească la Megleniţi

„Poate nu ştiţi ce înseamnă cârlig. Este un băţ din lemn de corn, lung de un metru şi jumătate, puţin mai gros ca degetul mare, iar la vârful băţului are pusă tot din lemn o cârlibană îndoită puţin. Cârligul acesta este făcut să prinzi oile de picior mai de departe, ca să nu se sperie. Iar când le intră piciorul aici, nu mai iese din cârlig” – Dumitru Caragiu, Viaţa mea zbuciumată şi adevărată

„De obicei, bătrânii din sat umblau cu un cârlig în mână, mai lung decât bastonul, numit „cârlibană”. Aceasta era alcătuită din două bucăţi de lemn şlefuit: un băţ lung de corn, noduros pe alocurea, şi o bucată de lemn în formă de S, cizelată frumos şi găurită la capătul de sus în care se fixa băţul. Era cârligul ciobănesc care servea la prinderea oilor sau a caprelor de picior, dar şi ca unealtă de sprijin, de apărare şi de luptă pentru ciobani” – Ionel Zeana, Vulturii Pindului

Pentru că azi e zi mare, le urez Crăciun fericit tuturor românilor de peste tot! Cârciunu hâriosu şi-anlu nou cu sânâtati!