Kobyz, vioara cu două strune
Obiect sacru la origini, kyl kobyz-ul era utilizat de şamanii din stepele Asiei Centrale, alături de diferite instrumente de percuţie.
Kobyz-ul este o vioară cu două corzi, un instrument muzical tradiţional, rustic şi rudimentar comparativ cu vioara contemporană.
Sunetul produs de kobyz este mult mai „aspru” şi mai grav decât cel al viorii sau violoncelului.
În kazackstan de cheamă kobyz, în uzbekistan qo’biz. Cuvântul vine dintr-o mare familie lexicală răspîndită în regiunile stepei, legată de o varietate de instrumente muzicale. De exemplu, kopuz-ul este o lăută tradiţională, răspândită la popoarele turcice. Azerii îi spun gopuz. De la turci a ajuns la noi sub denumirea de cobză, cu variantele arhaice căbuz sau cobuz.
Spre deosebire de kobyz (instrument cu arcuş), kopuz-ul este un instrument cu coarde ciupite.
Mai la nord, la yakuţi şi la popoarele altaice există un alt instrument – drâmba – numit khomuz sau xomus. În Kîrkîztan se cheamă temir kopuz. Deşi noi îi zicem drâmbă, cuvânt venit de la ucraineni (drymba), în stepă dombra se referă la un alt tip de instrument cu coarde ciupite, tot o lăută.
Aici avem o variantă moderrnizată a kobyz-ului.