Joi, 26 aprilie 1990, miezul nopţii. Cum vede ziaristul Dan Diaconescu evenimentele din piaţă

Text publicat în cotidianul Dimineaţa, vineri, 4 mai 1990.

Joi 26 aprilie, la miezul nopţii. E momentul cînd pe străzile Regiei studenţeşti începe mişcarea de dute-vino a unui automobil somptuos cu număr de înmatriculare elveţian. Montate pe capota maşinii, inevitabilele megafoane încărcate cu ţipete disperate “trag” înspre cămine: “Studenţi, veniţi la Universitate ! Veniţi acum cît puteţi de repede ! Zece mii de oameni vă aşteaptă acolo, au nevoie de voi !”. Cîţiva politehnişti ies la ferestre şi între două înjurături aruncă cîte o pungă cu apă, pe maşina cu aer elveţian în pneuri, care suficient de huiduită aici pleacă îndată şi spre alte cartiere studenţeşti.

În taxiul cu care merg spre Universitate se ascultă “Uni-fun” “cel mai bun post de radio” după părerea postului de radio “Uni-fun”. Încercînd să schimbe denumirea in “Uni-fun Liber”, transmite acum în direct aspecte de la “Marele miting” din Piaţa Universităţii, care tocmai se încununa cu nu ştiu ce proclamaţii către ţară, cînd ajungeam pe bd. Magheru. E unu fără un sfert şi observ că pînă să vin aici deja au plecat vreo 9 500 de oameni. În preajma Universităţii mai sînt acum în jur de 500 de persoane. Era normal să se întîmple aşa, sfertul academic a trecut, oamenii ne-au tot aşteptat, s-au supărat şi au plecat acasă.

Căţărat pe o “baricadă” înaltă cam de 20 de cm, un puşti de 10-12 ani flutură un steag. Din cînd în cînd pune steagul la ochi şi imită zgomotul unei mitraliere, îl întreb ce face la ora asta? “Ăia vor să-mi fure revoluţia” – îmi răspunde în timp ce în piaţă se scandează puternic, cu însufleţire : “Festival, Festival / tinerii dau recital”.

Preţurile la acest miting par accesibile maselor largi de cumpărători : pachetul de BT – 50 lei, seminţele – 1 leu degeta-rul, Dreptatea – 2 lei, sticla de vin – 100 de lei, berea la kg – 50 lei.

Omul cu porta-voce se caţără pe un burlan şi declară : “Dragii mei, vin de la Televiziune. O să se dea la televizor tot ce am vorbit noi aici. Televiziunea a venit mai devreme aici, a înregistrat o casetă şi în scurt timp o va transmite în direct”.

Caut pe cineva care să mă lămurească un pic ce se întâmplă de fapt în noaptea asta aici. În sfîrşit găsesc un “demonstrant” care nu mi se pare că miroase a alcool. Îşi aprinde o ţigară şi-mi răspunde : “Lasă-mă acum că am treabă, trebuie să formez un cordon”. Abia după ce strigă insistent “România – România” ca la meciul cu Danemarca, omul cu porta-voce ne mai linişteşte, spunîndu-ne că “legătura cu ţara o ţinem permanent prin redacţia ziarului “Viitorul Liberal”.

Pe nesimţite a venit şi momentul tradiţional al strigăturilor “Ti-mi-şoa-ra ! Ti-mi-şoa-ra !”. La această fază a mitingului un cetăţean străin şi mai neştiutor care locuia la Intercontinental nu mai rezistă, se trezeşte, iese din hotel şi întreabă pe primul manifestant întîlnit, ce-i aia, ce strigă el, ce înseamnă Timişoara ? Intervievatul afirmă : “Timişoara e un oraş de al nostru de la graniţa cu ruşii !”.

Apoi coloana de “demonstranţi” se deplasează pînă la intersecţia din Piaţa Universităţii ca să facă puţin autostop pînă va fi oprită o maşină cu număr de Timiş. Aceasta este autocisterna 31-TM-6257. Şoferului îi vine să lasă cu levierul, dar cînd îi aude pe cei care i-au barat drumul : “Noi sîntem naţiunea” spune : “Facă-se voia naţiunii!”

Şi naţiunea asta vrea: să se urce sus pe maşină să scandeze niţel şi pe urmă să-i rupă un semnalizator. Aşa. Gata. Acum maşina poate să plece să ducă Timişoarei mesajul că Bucureştiul e alături de ea.

Ora două. “Manifestaţia” din Piaţa Universităţii continuă. Undeva în mijlocul “demonstranţilor” vreo 20 de tineri fac un soi de horă în jurul unui casetofon. Cîntă, alunecă, cad, se ridică, îşi şterg transpiraţia de pe faţă, o sticlă trece de Ia unul la altul, şi deodată ;ncep să ţipe, în delir : “Nel-son ! Nel-son !”. Cei din imediata lor a-propiere nu prea înţeleg ce se întimplă însă scandează imediat, la unison : “Nel-son!”

Dan DIACONESCU