Invitaţie la sunet

Nu vreau să vă chem la vreun concert, nici să vă ofer invitaţii. Pur şi simplu mi-am adus aminte de o poezie. Ei da, am suferit de patima asta şi cât mi-aş dori să sufăr din nou… să am, iarăşi, timp de scris.

În altă ordine de idei, să nu aveţi impresia că blogul ăsta se va transforma în cenaclu, nu că asta ar fi un lucru rău. Dar îmi iau libertatea de a arunca pe aici nişte versuri, la răstimpuri. În privinţa celor de mai jos, le-am scris în studenţie, cel mai probabil într-o sesiune, perioadă în care făceam orice altceva în afară de a învăţa.

Invitaţie la sunet

Dragoş Şerban, 25 nov 2002

De ce taci? Nu ştii că buzele se pot pietrifica
În umbra cuvintelor nerostite?
Muşcă-mă de mână şi haide să ne urlăm existenţa,
Lupule,
Ia-mă în braţe şi plânge-ţi durerea,
Femeie,
Aleargă-mă umbră mută nevăzută,
Izbeşte-mi pieptul de tăcerea ta,
Despică-mi inima şi gâlgâie-mi cuvintele
În sânge, să-ţi aud spaima.
De ce taci alături de mine?
Te vreau numai urlând a libertate,
Cântând a nepăsare în urma mea.
Te vreau mişcându-ţi limba a cuvânt,
Strângând în palmă o vocală,
De ce taci?
Declară-ţi existenţa lângă a mea.