Inflaţia universităţilor, reversul medaliei

Cândva, elitele se formau pe băncile facultăţilor. De acolo ieşeau ingineri, avocaţi, economişti, profesori şi alţii. Cei din producţie, eşalonul doi să spunem, erau instruiţi în şcolile profesionale unde se calificau. De multe ori, ambiţioşi, absolvenţii de şcoli profesionale intraţi în câmpul muncii făceau facultatea la seral, mergând la cursuri după program.

Sună cunoscut? Pare o poveste comunistă, am folosit şi un limbaj de lemn. Nu e aşa, nu e comunistă deloc. Din contră, mi se pare o variantă foarte bună şi fericită prin care învăţământul vine în sprijinul economiei. Economia are nevoie de producţie, are nevoie şi de creiere, sigur că da, dar ce se întâmplă când ai inflaţie de creiere?

Păi, nimănui nu-i mai pasă. Iaca aşa.

„Doar unu din cinci angajatori consideră că diploma universitară reprezintă criteriul de bază în procesul de selecţie al potenţialilor candidaţi.” Din România Liberă de azi.

Asta se întâmplă când oricine poate să facă facultatea, oricând, oricare şi oriunde. Facultate? Un concept perimat. Pierdere de timp, mai bine am pune mâna să muncim de la 18 ani.