În spatele Halloweenului

Am urmărit azi mai multe discuții despre semnificația sărbătorii Halloween, axate în special pe subiectele a fi sau a nu fi creștină (sau mai degrabă anticreștină), a merita sau a nu merita sărbătorită în România.

Cele mai multe acuze au fost că promovează imagistic demonii, că este o sărbătoare consumeristă, că nu este românească, că înlocuiește obiceiul pomenirii morților.

Că o fi sau nu o fi așa nu știu, cred că depinde de convingerile individuale și nu am intervenit pentru că dialogul mi s-a părut steril pentru că în spatele sărbătorii există un sâmbure atât de vechi și universal încât e foarte greu să dărâmi, să combați ceva construit pe această temelie. Și acel sâmbure este masca.

Masca este printre primele obiecte rituale din istoria cunoscută a omului, probabil apărută imediat după talismane și sculpturi. Atât de veche încât însoțește fiecare civilizație, de la Anzi până în China, din Siberia până în Australia, din sudul Africii până în Scandinavia.

Masca este sâmburele Halloweenului, așa cum este sâmbure a nenumărate ritualuri din lume, fie ele de trecere, funerare, fie ele cotidiene, precum vânătoarea. Măștile au stat pe chipul regilor minoani, al faraonilor, al ciobanilor din Carpați, al șamanilor din Altai, au stat pe chipul războinicilor sau agricultorilor, au stat pe chipul artiștilor sau al hoților, al morților sau nou-născuților, nu este cultură în lumea asta în care masca să nu fie prezentă, cu o semnificație sau alta.

Discuția despre Halloween e lungă și nu duce nicăieri dacă nu o cercetăm până în miez, iar miezul acesta e: masca este o dovadă a credinței.

Înțelesul măștii se pierde sau se transformă în timp, ca și sensul ritualului, dogmele se nasc și mor apoi în uitare, însă masca a rămas, precum bucata asta de mai jos veche de aprox. 9000 de ani, mărturie a clipei în care omul a înțeles că există altceva dincolo de înțelesul său și a încercat să personifice neînțelesul iar apoi să îi fure din puteri cioplindu-i chipul și punându-l peste al său.

Este unul din cele mai frumoase momente ale evoluției, acela în care imaginația a devenit parte a procesului conștient și o bază temeinică pentru a gândi. Imaginând neînțelesul, atribuindu-i puteri, omul a încercat apoi să și le explice și nu numai atât, a încercat să le stăpânească.

Pentru mine, Halloween nu este despre Samhein, nici despre All Hallows’ Eve, nici despre creștini sau păgâni, despre diavoli sau îngeri, nici despre tradiție sau consumerism, ci despre om.