Lecturi pentru ianuarie 2015
Am început anul cu Ion Creangă și Petre Ispirescu: „Câmpan Verde și Frumos”, „Țugulea taichii” și „Tinerețe fără bătrânețe”. Destin, timp, zmei, balauri.
Am fost nevoit să răsfoiesc „Interpretarea Esoterică a Unor Basme Românești” a lui Vasile Lovinescu, „Aspecte ale mitului” – Mircea Eliade, „Theatrum chemicum britannicum” – Elias Ashmole.
După care am trecut la subiectele mele preferate:
The Horse, the Wheel and Language: How Bronze-Age Riders from the Eurasian Steppes Shaped the Modern World – David W. Anthony
Ragnarok: The End of the Gods – A.S. Byatt
Memorial of God’s Friends: Lives and Sayings of Sufis – Farid Al-Din Attar
The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World – J. P. Mallory, D. Q. Adams
Apoi, Adela Greceanu, ale cărei cuvinte le-am descoperit abia acum și care a reușit să mă aducă întrucâtva cu picioarele pe pământ și pe prezent, din stepele, din Caucazul și din trecutul meu. Ca și cum mi-ar fi dat o palmă spunându-mi – Oamenii sunt prietenoși! Și numaidecât mi-am amintit de palma lui Nichita Stănescu, cel căruia Aurelian Titu Dumitrescu i-a spus „vreau să vă conving că sunt un poet cel puțin la fel de bun ca dumneavoastră”, la care Nichita i-a răspuns: Dacă nu mă convingi, îți dau palme!
Și cuvintele sînt o provincie
„Și cuvintele sînt o provincie” a fost o lectură pe nerăsuflate, iar din acest motiv cred că voi mai citi volumul de două-trei ori până în februarie. Este cursiv, are teme, are cadru, are interior, are personaje și, lucrul care m-a făcut să îl îndrăgesc, are contemplare. Adică are un univers al Adelei, numai al ei, de unde se vede celălalt univers, al restului oamenilor. Din același motiv l-am iubit pe Eugene Ionesco pentru singurul său roman, Însinguratul.
Undeva în a doua parte a volumului trece de la contemplare la dialog – Adila, ești tensionată!, Adila, ești moale! – unde bănuiesc că este vorba despre masa, cafeaua, tartinele și replicile Norei Iuga.
Pe „Mireasa cu șosete roșii” am părăsit-o temporar doar pentru Corsica, loc unde încă mă aflu.