Geostrategică

| | Opinii

Nu înţeleg rostul armatelor în cazul statelor mici. Hai că pe aia cu SUA – Rusia – China o înţeleg, sunt arme nucleare, poziţii de forţă, un echilibru fragil format în timp, sfere de influenţă şi alte bălării.

Dar în cazul unor state cu doar câteva milioane de locuitori, care nu contează din punct de vedere militar, care mai e rostul? Băi, dacă stai să citeşti ştirile externe din arhiva ultimelor decenii, tragi concluzia că singurele intervenţii ale armatelor în ţările astea mici au fost cele în care s-au omorât ca proştii, între ei. Aici intră şi cazul decembrie 1989. Să fim serioşi, pe cine păcălim? Ne apărăm cu armata în cazul improbabil al unei invazii străine? La naiba, nici măcar decizia răsturnării regimului Ceauşescu nu a fost luată în ţara noastră.

Pe bune, uitaţi-vă în lume pe unde mai sunt violenţe, şi veţi descoperi că singurul rost al armatelor popoarelor e să îşi măcelărească propriul popor, împărţit la un moment dat, fatidic, între contras şi gobiernos. Între opoziţie şi putere. Dar acelaşi popor. Singurul rost al armatei e sa îi susţină ori pe unii, ori pe alţii, şi să tragă în ăilalţi.

Şi să presupunem că România va fi atacată la un moment dat de tadjici. Ce facem, îi atacăm şi noi, sau e mai logic şi mai cumpătat să apelăm la Sistemul internaţional? Adică la organisme, la justiţie, la alianţe. Am impresia că în vremurile noastre un pix poate fi mai puternic decât un kalasnikov.

Bugetul apărării în ţara noastră e de aproape 2 mld euro pe an. Din ei, o mică parte reprezintă întreţinerea trupelor care participă în programele alianţei NATO. Nu ar fi mai simplu să renunţăm de tot la armata asta profesională şi să păstrăm un corp de elită, un fel de legiune străină?

Din banii ăia s-ar putea face câte o autostradă pe an.

Dragos Serban

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător.