Studiul extremismului şi al urii între popoare

Studiind popoarele, ajungi inevitabil să afli şi părerile extremiştilor din fiecare din ele: iredentişti, xenofobi, uneori rasişti, intoleranţi cu alte religii, mulţi dintre ei venind cu dovezi ale supremaţiei etnice sau rasiale ale poporului din care fac parte.

Le-am urmărit pe toate, de fiecare parte a baricadei, încercând să înţeleg. De cele mai multe ori, extremele sunt legate de teritoriile stăpânite, pe rând, de diferite popoare sau state. Din punctul ăsta de vedere, migraţiile ne-au dat multă bătaie de cap nouă, ca umanitate.

Stau şi mă gândesc dacă să dau link către filmele, documentele sau blogurile extremiste pe care le-am studiat, să scriu un material amplu documentat, pe studii de caz. Ar însemna să le promovez, dar merită promovarea lor de dragul ştiinţei?

Nu mi-am răspuns încă la întrebare.

Însă am aflat un lucru. Nu cred că poţi studia istoria dacă nu ajungi la un grad de detaşare care să îţi permită să priveşti lucrurile în ansamblu. Nu trebuie să foloseşti istoria ca să justifici prezentul, ci pentru a pune temelie viitorului, aşa îmi ziceam la un moment dat. O temelie care să prevină repetarea unor fapte.

Şi pe măsură ce aflu mai mult, ştii ce am descoperit? Că este aproape imposibil să faci asta. Atrocităţile, crimele, dispariţia unor popoare întregi, toate acestea se vor repeta. Haos, apoi renaştere, dezvoltare până la un statu-quo care se menţine perioade mai lungi sau mai scurte, apoi prăbuşire şi iar haos.

Asta mă învaţă pe mine istoria, nu ce a fost, ci ceea ce va urma. Ca un trailer al „viitorului”, filmul pe care îl aşteptăm toţi cu sufletul la gură.

Orice revendicare a unui teritoriu, a unei origini, a întâietăţii, este desuetă când priveşti lumea de sus şi vezi că planeta e aproximativ rotundă. În acest context, credeţi-mă că citind şi studiind textele extremiştilor din fiecare popor, nu pot decât să le privesc cu detaşare şi îngăduinţă. Pentru că ştiu că asta trebuie să se întâmple.

Azi, când văd popoare care se porcăie unele pe altele pe te miri ce motive, mă gândesc la certurile dintre cei doi copii ai mei. Când mă duc şi îi despart, le zic aşa: iubiţilor, dar e loc pentru voi amândoi în inima mea.